Monografie

Situat într-o zonă pitorească, datorită depărtării de alte aşezări şi de căile de comunicaţie, satul pare izolat.

Cea dintâi menţiune documentară este relativ târzie: la 31 mai 1619, Gaşpar voievod întăreşte lui Coman Berechea mai multe părţi din satul Comăneşti, pe Başeu (astăzi comuna Havârna) pe baza unor zapise de mărturie aduse de la mai mulţi oameni, printre care: „… şi de asemenea au adus alt zapis de mărturie de la Albul din Miculinţi… şi Huba din Miculinţi…”[1].

Cei doi martori din Miculinţi arată că aceştia aveau oarecare autoritate conferită fie de mărimea proprietăţilor, fie de oarecare demnitate.

Şi la 18 septembrie 1639, când Vasile, voievodul Moldovei, întăreşte lui Neculai din Ghireni stăpânirea peste jumătate din satul Crasnaleuca, documentul se întocmeşte pe baza unui zapis de mărturie al preotului Gligorie împreună cu alţii din Miculinţi[2].

Cu siguranţă satul este una dintre aşezările existente cel puţin din secolul al XV-lea, chiar dacă documentele nu ne ajută.

Satul a fost în stăpânirea unei persoane iar prin divizare între urmaşi a devenit răzeşesc, apoi o parte a trecut în stăpânire mănăs­ti­reas­că pentru a ajunge în stăpânirea Mitropoliei Moldovei, de la care în 1865 a trecut în stăpânirea sătenilor.

Numele topic Miculinţi, sinonim cu Miculeşti, este derivat de la „numele personal slav Mik, Mika, Mikul etc., … nume ce aparţine antroponimiei sârbeşti, bulgăreşti, cehe”, şi pe care „avem dreptul să le considerăm româneşti la origine, sens în care pledează mai ales forma Mikul”[3], la care s-a adăugat sufixul de origine slavă „-inţi”, echivalent funcţional cu „-eşti”[4]. Un Miculiţă este atestat documentar la 25 ianuarie 1446[5].

Numele Cotul Miculinţi are în prezent alt sens: astfel, este percepută în conştiinţa locuitorilor denumirea Cotul Mic, în comparaţie cu cotul mare făcut de albia Prutului, în care este situat satul Crasnaleuca. Realitatea probată documentar ar impune numele Miculinţi Cot.

Biserica actuală din Cotul Miculinţi este construită în anul 1848 din bârne de lemn, adusă de la Păltiniş, sat aflat atunci tot în stăpânirea Mitropoliei Moldovei, ca şi Cotul Miculinţi, înzestrată de săteni şi N. Bucşinescu, administratorul moşiei, la îndemnul mitropolitului Veniamin Costache. Icoanele împărăteşti au inscripţia 1802, iar uşile împărăteşti 22 mai 1828. Biserica avea în stăpânire 8,5 fălci (12,15 ha). În jurul anului 1900 moşia era în stăpânirea sătenilor (256,63 ha) şi a descendenţilor proprietarului Văsescu (de la Coţuşca), care stăpâneau 747,61 ha câmp şi 472,38 ha pădure. La Seliştea veche se vedeau urmele unei biserici din zid, despre care se spunea că a fost distrusă de tătari, cu satul care a fost aici[6]. În anul 2001 s-a sfinţit de către P. S. Calinic Botoşăneanul locul pentru construirea unui nou locaş de biserică, cu hramul „Sf. Ilie Tesviteanul”. Biserica a fost filie a Parohiei Crasnaleuca şi au slujit aceiaşi preoţi.

Şcoala din satul Cotul Miculinţi este una dintre cele mai vechi şcoli săteşti din zonă, înfiinţată la îndemnul mitropolitului Veniamin Costache, ca şi alte şcoli din satele ale căror moşii erau în stăpânirea Mitropoliei. Şcoala de aici s-a înfiinţat în anul 1859 cu primul învăţător Gh. Temagiu[7]. Local propriu pentru şcoală s-a construit în jurul anului 1900, iar localul actual, cu ziduri din cărămidă, s-a construit între anii 1962-1963. Din 1958, şcoala funcţionează cu clasele I-VII, apoi din 1964, cu clasele I-VIII.

Căminul cultural s-a înfiinţat în anul 1953, pentru care s-a construit local propriu între anii 1959-1960.